Dragi tovarăşi şi prieteni, stimaţi concetăţeni,
blogherii fac topuri la sfârşit de an. La mine , premiantul la secţiunea “Top Comunişti 2007″ este deputatul EUGEN NICOLICEA.
Acest tovarăş (a cărui limbă catifelată a lins multe cururi de activişti şi înainte şi după 1989) îşi merită pe deplin premiul de COMUNISTUL ANULUI.
Să-i disecăm trecutul şi declaraţiile : aflăm din Gazeta de Sud că :”Nicolicea era de fapt ginerele lui Plostinaru, fostul prim-secretar al judetului”. Iată un tovarăş de toată stima , cu un trecut perfect din punctul meu de vedere!
Trecând peste miş-maşurile pe care Eugen Nicolicea le-a făcut înainte şi după 89 , să analizăm puţin declaraţiile sale în calitate de parlamentar. Iată ce spune Nicolicea în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 19 aprilie 2007 la dezbaterile asupra propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României Traian Băsescu :
“Suspendarea pe care o dăm noi astăzi este perfect constituţională şi au explicat colegii noştri şi mai ales domnul Andon, decizia Curţii Constituţionale şi anume că Parlamentul este cel care decide.
Mandatul preşedintelui Traian Băsescu a început sub rău augur şi am considerat chiar de atunci că nu se va sfârşi bine.
În primul rând, pentru că Înalt Prea Fericitul Teoctist nu l-a binecuvântat, acest mandat a fost un mandat nebinecuvântat şi consider eu chiar blestemat. Vedeţi şi inclusiv calamităţile naturale care au urmat, faţă de calamităţile care au fost aduse prin fraudă electorală.“
Mă întreb cum se împacă trecutul în care domnul Nicolicea era ginerele prim-secretarului unui regim comunist ateu cu declaraţia de mai sus. Domnul Nicolicea are o mentalitate pe placul meu: “Ca orice bun comunist sunt ateu, dar mă folosesc de religie şi simbolurile religioase când vreau eu.”. Bravo domnule Nicolicea, aplicaţi cu sîrguinţă învăţăturile comuniste !
Alte declaraţii ale domnului parlamentar Eugen Nicolicea la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 24 aprilie 2007: Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului României pentru stabilirea obiectului şi a datei referendumului naţional. [privind demiterea Preşedintelui României Traian Băsescu].
Pe scurt:
Gheorghe Funar zice: “Vă propun o mică modificare la titlul hotărârii, ţinând seama de textul din Constituţia României, de la art.95 alin. (3), care se referă la organizarea referendumului “pentru demiterea preşedintelui” şi nu “privind demiterea preşedintelui”.
Acesta este amendamentul pe care vi-l supun atenţiei, respectând textul din Constituţia României.“
La care Eugen Nicolicea zice: “După ce am aprobat amendamentul propus de domnul Funar, este evident că trebuie înlocuit peste tot “privind” cu “pentru”, “pentru demitere”.“
Tot Eugen Nicolicea zice: “Întrebarea trebuie să sune: “Sunteţi de acord cu demiterea domnului Traian Băsescu, preşedintele României?”.
Această întrebare respectă şi forma dată de către Legea nr. 3, Legea referendumului, şi totodată nu lasă nici un fel de confuzie, care preşedinte al României urmează a fi supus referendumului pentru demitere, pentru că vă invederez că în momentul de faţă avem un preşedinte interimar, care, conform art. 99, “Răspunderea preşedintelui interimar” i se poate aplica art. 95 din Constituţie, adică acelaşi referendum pentru demitere.
De asemenea, trebuie să ţinem cont şi de electoratul care este atât de bine informat încât foarte mulţi consideră că în momentul de faţă preşedinte al României este Ion Iliescu, iar unii chiar consideră că este Ceauşescu.
Pentru a elimina orice fel de confuzie, este evident că trebuie să personalizăm.
Deci, textul şi amendamentul sună: “Sunteţi de acord cu demiterea domnului Traian Băsescu, preşedintele României?” Respectă şi legea şi este fără nici un fel de confuzie.“
Mai tarziu, tot domnul Eugen Nicolicea: “Şi atunci, ce se întâmplă în situaţia în care referendumul nu este valabil? Acesta este un gol legislativ şi bineînţeles că aici nu mai este nimeni îndrituit să facă comentarii şi modificări asupra legii, aici este chemat Parlamentul să decidă, pentru că, dacă ştiţi, Curtea Constituţională are doar “foarfecă”: poate să taie un articol neconstituţional, dar nu are dreptul să legifereze sau să înlocuiască un articol sau să iniţieze un nou articol. Deci, nu are putere legislativă.“
“În situaţia în care Curtea Constituţională va constata că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia şi va decide asupra procedurii de urmat.“
Tot domnul Eugen Nicolicea zice mai jos:“Eu consider că lumea va veni la vot şi va vota ori “da” ori “nu”, de preferinţă “da”, demiterea Preşedintelui României, pentru ca lucrurile să fie foarte clare.”
Bravo domnule Nicolicea, ca un adevărat activist de Partid daţi indicaţii preţioase oamenilor – ce trebuie să voteze, unde trebuie să pună ştampila! Felicitări, aşa face un comunist adevărat!

3 comments
Comments feed for this article
5 februarie, 2009 la 8:16 pm
NONY
Principiul statului de drept este opus statului politienesc. Sr caracterizeaza prin faptul ca infaptuieste domnia LEGII in intreaga lui activitate. In conformitate cu art. 16 din CONSTITUTIA ROMANIEI- “Egalitatea in drepturi. (1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. (2) Nimeni nu este mai presus de lege.” Iar la art. 6 si 7 din Legea nr. 115/1999, privind responsabilitatea ministeriala,(publicata in Monitorul Oficial nr. 334 din 20 mai 2002), se prevede ca: “In intelesul prezentei legi, sunt membri ai Guvernului primul-ministru, ministrii si alti membri stabiliti prin lege organica, numiti de Presedintele Romaniei pe baza votului de incredere acordat de Parlament. Cap.II Raspunderea penala Art. 7. (1) Intra sub incidenta prezentei legi faptele savarsite de membrii Guvernului in exercitiul functiei lor si care, potrivit legii penale, constituie infractiuni. (2) Pentru savarsirea altor infractiuni, in afara exercitiului functiei lor, membrii Guvernului raspund potrivit dreptului comun. (3) Persoanele prevazute la art. 6 raspund penal pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor, potrivit normelor de procedura stabilite prin prezenta lege. ” Dar comunistii nu au raspuns si nu vor sa raspunda de nimic…
5 aprilie, 2009 la 10:28 pm
silvia
nicolicea eugen n a fost ginerele lui plostinaru , mai verifica inainte sa scrii prostii
7 aprilie, 2009 la 11:31 pm
bunicutarosie
citez din Gazeta de Sud ”Nicolicea era de fapt ginerele lui Plostinaru, fostul prim-secretar al judeţului” am încheiat citatul. Dacă în acest citat este vreo eroare, este doar vina celor de la Gazeta de Sud.